VERUM AGRO TRADING IMPLEMENTEAZĂ PRACTICILE AGRICULTURII CONSERVATIVE
Verum Agro Trading și-a propus scopuri ambițioase pentru anul 2023. În acest context, conducerea companiei a luat decizia de a se înscrie pe platforma ♻️AgreenaCarbon pentru a obține certificatele de carbon, ceea ce înseamnă că urmează să treacă treptat la practicile agriculturii conservative.
Ce presupune agricultura conservativă și care sunt beneficiile acesteia?
“Practicile Agriculturii Conservative, prin păstrarea umidității din sol, ne ajută să avem o agricultură stabilă. În anii cu precipitații multe, avem roadă bogată, iar în cei secetoși, recoltele mici nu ne permit nici măcar răscumpărarea investițiilor. Noi vrem să echilibrăm balanța și să menținem un randament constant de producție”, a menționat Artur Lesco, directorul de producție al companiei.
Trecând la practicile agricole sustenabile, fermierul își reduce substanțisl costurile de producere și, în același timp, poate să beneficieze și de remunerare financiară pentru reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră. Programul „certificate de carbon AgreenaCarbon” este implementat de Proteh Agro SRL, partenerul oficial Agreena (Danemarca) în Republica Moldova și stimulează fermierii în drumul lor spre o agricultură sustenabilă cu sechestrarea carbonului în sol. Pentru a reduce emisiile de carbon și a putea obține certificatele, este suficient ca agricultorul să treacă de la arătură la Mini-Till.